[Expertfoto]

Intamplari, peripetii legate de cautarea comorii.Eventual si poze !

[raddu]

20 iulie 2008
Cum am primit coordonatele le-am si pus pe Google Earth. De la inceput am vazut ca doua din ele sunt gresite (TRIDENT si CEAS), insa am presupus ca din graba cel care le-a scris in loc de 09 a pus 90 iar in loc de 59 a pus 95. Puse in felul asta, TRIDENT era cel mai aproape de mine, undeva pe langa Pitesti. Locul era langa un drum de tara iar la cativa metrii era o troita. Exact asta era descrierea generala a locatiilor (inca nu erau postate indiciile si pozele pentru fiecare locatie). Imi pregatesc motocicleta, imi iau cele care credeam ca imi sunt necesare(GPS, lopata, harta, lantern si multe altele) apoi ma echipez. Plec lasand-o pe prietena mea acasa sa vada daca se mai posteaza ceva legat de coordonatele acestea. Pe drum m-a sunat prietena si mi-a spus ca a vorbit pe messenger cu unul din administratorii forumului (Deese) si ca i-a lasat numarul meu de telefon. Ma uit pe telefon si vad ca aveam un apel nepreluat. Sun si stau de vorba cu Deese, aflu coordonatele exacte (cel ce le-a scris a vrut sa le transforme si le-a transformat gresit). Dupa noile coordonate Indiciul se afla pe drumul ce leaga Pitestiul de Bucuresti, aproape de Bucuresti. Deja eram pe acel drum asa ca am continuat. Am ajuns in locul unde GPS-ul imi arata ca trebuie sa fiu si am inceput sa caut urme unde cineva ar fi sapat de curand(credeam pe atunci ca cutiile sunt ingropate) insa nu am gasit nimic. M-am tot invartit, insa nu imi venea sa ma apuc de sapat pe nicaieri (daca insumam erorile date de GPS ca sa fiu sigur ca gasesc cutia trebuia sa sap o gropa uriasa). Dupa ce m-am invartit si m-am copt bine de tot (eram echipat cu protectii si aveam pe mine si jacheta iar afara era canicula) decid sa ma intorc acasa.
22 iulie 2008
Dupa ce s-au postat indiciile si pozele, am decis sa mai fac o incercare. De data asta l-am luat si pe varul meu cu mine, sa ma ajute. Am plecat pe la 5 dimineata. Ne grabeam pentru ca la meteo arata ca o sa ploua rau de tot. GPS nu mai aveam, dar stiam deja unde e locul. M-am gandit sa iau la mine si niste poze luate de pe Google cu locatia CEAS. A, ajuns la TRIDENT, am scos lopata si am inceput sa racaim pamantul in cautarea cutiei. Dupa vreo 10 minute, varul meu a gasit cutia. O mai vazusem de cateva ori, dar semana perfect cu un bidon de uli aruncat pe marginea drumului asa ca nu ii dadusem importanta. Fericiti si mandrii de noi, am decis sa mergem si la CEAS sa ne incercam norocul. Am ajuns la lacul de acumulare de langa Mihailesti si am inceput sa cautam locatia. A tebuit sa lasam motocicleta si sa continuam pe jos, deoarece am dat de un gard (ulterior am aflat ca se putea merge si pe alt drum). Folosindu-ne de poze si de indicii am gasit usor locul. De data asta stiam ce cautam asa ca cutia nu ne-a mai pus probleme. Cand ne intorceam la motocicleta a inceput sa ploua torential. Ploaia nu s-a oprit si am ajuns murati si inghetati acasa.
1 august 2008
Am primit coordonatele de la locatiile din valul II. Cea mai accesibila parea PESTE. Spun cea mai accesibila pentru ca in zona aceea (pe langa Alba-Iulia) nu mai cautase nimeni indicii. Cel mai apropiat era DOLAR, dar era mult mai aproape de andrixnet si viperasp (concurenta) asa ca m-am gandit ca nu am sanse. Am plecat si dupa un drum obositor (de la Brasov la Sibiu era plin de stopuri) ajung in locul unde trebuia sa ies pe un drum secundar (la indicii era postat cum sa obtii coordonatele drumului secundar in functie de cele ale locatiei) si ajutantu-ma de indicii ajung pe un drum forestier. Cand GPS-ul mi-a aratat ca sunt pe aproape, am coborat de pe motocicleta si am inceput sa caut cutia. Am gasit-o foarte usor, indiciile fiin foarte exacte si usor de urmat. In cutie erau coordonatele locatiilor din valul III. Una dintre locatii (CERC) era pe langa Sighisoara, asa ca drumul meu de intoarcere a fost Alba-Iulia – Medias – Sighisoara – Brasov. Cand am ajuns in Sighisoara deja se intunecase deci nu mai avea rost sa ma grabesc, asa ca am oprit sa mananc (pizza de la Sighisoara e cea mai buna, asa ca de cate ori trec pe acolo ma opresc sa mananc una). Am plecat apoi spre locatie. Din nou indiciile m-au ajutat sa gasesc drumul forestier pe care urma sa merg. Drumul era in reparatii, iar la inceputul lui era un paznic care facuse un foc. Am mers destul de incet din cauza intunericului. Am ajuns in apropierea locului. De acolo trebuia sa urc un mal abrupt si sa caut un copac cu o scorbura. Mi-am lasat farul aprins, sa pot sa-mi gasesc motocicleta la intoarcere, dar si ca reper. Am cauta destul de mult copacul cu pricina. Daca ar fi fost zi nu cred ca ar fi fost probleme. Pana la urma l-am gasit, am facut poze la coordonatele din valul IV si m-am intors la motocicleta. Planuiam a doua zi sa merg dupa un indiciu din valul IV iar peste doua zile sa imi incerc norocul la locatia finala.
2 august 2008
De cum m-am trezit am si plecat in cautarea locatiei SEMILUNA, aflata pe creata Muntilor Iezer. Am mers pe drum pana la barajul de pe Lacul Rausor, apoi am continuat sa merg pe un drum forestier din stanga lacului. Harta imi arata ca drumul urca pana pe creasta. Dupa un timp insa drumul era acoperit de parau. Am trecut prin apa, am mai dat de putin drum, apoi iar de apa. In locul drumului paraul isi facuse albia. Mi-am lasat motocicleta si am urcat putin sa vad cum e in continuare. Mai departe drumul arata mai bine asa ca m-am intors. In locul unde lasasem motocicleta oprisera doi baieti cu un Land Rover. Am stat putin de vorba cu ei, le-am zis ca drumul pare ok mai departe. I-am lasat sa plece inaintea mea. Am fost surprins sa vad cum a iesit Land Rover-ul din albia paraului. Nu ma astepat sa reuseasca fara troliu dar a reusit. Cu greu am iesit si eu si am continuat drumul, insa nu dupa mult timp am dat de un pod luat de ape. Acolo m-am oprit si eu si baietii cu Land Rover-ul . Iam intebat daca au mai fost pe drumul asta si mi-au raspuns ca fusesera cu o luna si jumatate inainte si ca drumul era atunci intr-o stare perfecta. Ei s-au intors, eu am decis sa continui pe jos. Dupa vreo 2 kilometrii, vazand ca nu m-am apropiat prea mult de locatie si ca se intuneca, am decis sa ma intorc acasa si sa incerc alt drum ziua urmatoare.
5 august 2008
Am decis sa fac o plimbare pana la locatia COPAC, care parea destul de aproape de Brasov. Coordonatele imi aratau ca este in localitatea Aita Mare, aflata la hotarul dinte judetele Brasov si Covasna. Neavand GPS-ul la mine, a trebuit sa ma ghidez dupa pozele luate de pe Google si dupa indicatii. Pe Google aprea o poza cu o biserica veche in apropierea locatiei. Am ajuns acolo si am avut surpriza sa gasec doar un camp in locul unde ar fi tebuit sa fie un deal si o pestera. M-am intors din nou invins acasa. Mai tarziu, dupa ce am stat de vorba cu Expertfoto si mi-a zis ca tebuie sa fie pe langa Borsec, mi-am dat seama ca coordonatele erau din nou gresite: in loc de 46 de grade a trecut 45.
6 august 2008
Am plecat din nou in cautarea comorii. Am ales alt drum spre SEMILUNA, de data asta prin dreapta lacului. Am trecut de cabana Voina, am mai urcat putin insa si drumul acesta era blocat. Am mai mers vreo ora pe jos, dar lipsa marcajelor si a urmelor de om (erau doar de urs) m-a facut sa ma intorc din nou. Insa de data aceasta aveam un plan de rezerva: daca nu reuseam la SEMILUNA urma sa ma duc la ROMB, locatie aflata pe langa Pestera Muierii. Drumul pana acolo a fost destul de bun. Am ales varianta Campulung – Curtea de Arges – Rm. Valcea – Baile de Fier. De la Pestera Muierii am urmat un drum forestier care m-a dus in apropierea locului unde se afla cutia. Indicatiile erau bune, insa cutia lipsea. Am cautat-o vreo doua ore insa in zadar. Se vedea ca cineva fusese inainte pe acolo (erau servetele pe jos). Erau si urme de gratare, era si un parau aproape asa ca am zis ca ori a furat cineva cutia ori ca apa a luat-o. Am fost foarte dezamagit. Eram si ud (transpirasem cautand cutia si imi intrase si apa in cizme cand traversasem paraul, asa ca pe drumul de intoarcere am ingheta rau de tot. Era a doua oara cand inghetasem in mijlocul verii. La intoarcere am ales ruta Baile de Fier - Rm. Valcea – Caciulata – Talmaciu – Fagaras – Brasov.
20,21 august 2008
Trecusera deja doua saptamani de cand nu mai fusesem in cautarea cutiilor. Esecul de la ROMB imi taiase din elan. Dar am hotarat sa mai fac o incercare la SEMILUNA. Acolo eram sigur ca n-a furat nimeni cutia. Pe creasta nu era nici un parau si nimeni nu facea gratare prin apropiere. Planul meu era sa merg cu motocicleta pana tec de cabana Voina, apoi sa imi continui drumul pe jos prin Jepi. Asa am si facut. Am urcat cat am putut cu motocicleta, apoi am in ceput sa urc pe jos. Nu aveam echipamentul de protectie la mine, asa ca bagajul meu erea relativ usor. Dupa cateva ore bune de urcat, am ajuns la refugiul Iezer. De acolo am pornit spre creasta Acolo am avut ceva probleme cu orientarea: indicatiile imi spuneau ca trebuie sa caut in dreapta drumului iar GPS-ul arta spre stanga. Ulterior am aflat ca indiciul a fost pus cand se intorceau. Am cautat ceva timp, pentru ca GPS-ul pe care il aveam se actualiza cam greu. A fost necesar sa imi las haine pe jos, sa pun GPS-ul sa caute locatia, sa marchez si pe GPS locatia apoi sa fac treaba asta in alt loc de doua ori. Am format astfel un triunghi si mi-am putut da seama pe unde ar tebui sa fie cuita folosind ca repere hainele de pe jos. Daca as fi avut un GPS cu busola electronica ar fi fost mult mai usor. Cand am gasit cutia am fost in culmea fericirii. Dupa trei incercari in sfarsit am reusit sa gasesc indiciul. Am coborat apoi pana la refugiu, unde am decis sa raman peste noapte, deoarece era deja seara. Acolo am stat alaturi de un grup din Campulung, in compania carora mi-am petrecut foarte placut seara. Dimineata la prima ora am inceput sa cobor. Drumul l-am parcurs destul de rapid (cam o ora si jumatate pana la motocicleta).

Attached thumbnail(s)

• 

[andrixnet]

De SMILEY n-ai mai pomenit nimic

[raddu]

De SMILEY n-ai mai pomenit nimic

Da, ai dreptate. La SMILEY am fost in 2 august, cand ma intorceam de la SEMILUNA. Desi initial am vrut sa ma duc intai in acest loc, care este cel mai aproape de mine, am considerat ca o locatie din valul IV este mult mai importanta. Indiciul a fost plantat langa Cheile Rasnoavei, loc pe care nu l-am mai vazut desi este la o aruncatura de bat de mine. Drumul forestier spre chei incepe din soseua ce leaga Rasnovul de Paraul Rece. Este un drum numai bun de mers cu atv-ul. Din el se face la dreapta alt drum forestier (trebuie sa treci paraul) care duce la cutiie. Din nou indiciile au fost foarte valoroase, ajutandu-ma sa gasesc cutia fara probleme. Din pacate pentru mine (si din fericeire pentru viperasp si andrixnet) nu eu am fost primul la aceasta locatie. Era prima oara (si singura) cand ajungeam al doilea la o locatie. Pana la chei se poate merge lejer cu orice masina, insa de acolo pana in apropierea cutiei tebuie ceva mai offroad. Privelistea este superba.

[commandorsteel]

radu... ce sa zic... jos palaria:D
esti tenace si bun povestitor in plus... am citit ca ai cam mers destul pe jos
teoretic, zic eu, ar fi trebuit sa ajungi motorizat, dar cred ca te-ai distrat si ai vazut locuri frumoase.
te invidiez, intr-un fel, ca ai avut rabdare, timp si perseverenta
felicitari, atat tie cat si celorlalti participanti
bravo

poate posteaza si restul participantilor impresiile si aventurile lor

ps. daca bagati si niste poze de pe acolo.... ar fi super

This post has been edited by commandorsteel: 10 October 2008 - 10:12 PM

[petre]

La indiciul de pe iezer am ajuns cu atveul fara probleme cand l-am plantat insa nu ma gandeam ca o sa dispara drumul sub apa asa repede. La plantarea lui am folosit 2 gps-uri si amandoua aratau acelasi lucru langa cutie cand am luat coordonatele. Exista si traseu turistic marcat , de la cabana Voina se faceau cam 3.5 ore pe traseul de vara si 4-4.5 ore pe cel de iarna.Daca nu se venea imediat dupa ploaie se putea trece si prin vad , eu am trecut prin vad pe vremuri acel parau cu HOINARUL ( mobra).Ma bucur ca a fost totusi gasit pana la urma!

[raddu]

Eu am urcat pe traseul de vara. Chiar dupa ce se bifurca drumurile(cel de vara cu cel de iarna), dupa ce am trecut paraul am dat de o portiune in care marcajele lipseau. Pe drumul de iarna lipseau cu desavarsire. Am ajuns fara probleme pana in locul unde drumul se ramifica(pana acolo era un drum forestier), am dat de un indicator care imi arata ca terbuie sa merg la dreapta spre stana din piciorul iezerului, insa m-am pierdut pe poteca aceea(nu prea se mai poate numi poteca) si a trebuit sa ma intorc inapoi. Pe drumul forestier era iarba mare si se vedea ca nu a mai trecut nimeni cam de mult. Am atasat si o harta pe care am marcat traseele pe care am mers si locurile pana unde am putut sa urc cu motocicleta.
La indiciu nu am avut probleme cu coordonatele (care au fost bune), ci mai de graba cu GPS-ul deoarece se actualiza foarte greu. Si pana se actualiza treceam tot timpul de locul unde era ascunsa cutia. Pietrele semanau toate intre ele asa ca nu ma ajutau prea mult nici pozele. Am fost putin debusolat de indicii, pentru ca in ele scria ca trebuie sa cobor in partea dreapta, iar eu credeam ca estre partea dreapta cum urci pe drum nu cand te intorci(ma asteptam sa fie pe panta dinspre refugiu).
Crezi ca o sa refaca drumul vreodata? Drumul de iarna parea lasat in paragina cam de mult timp.

Attached thumbnail(s)

• 
• 
• 
• 
• 

[andrixnet]

Iaca a venit toamna si vremea povestirilor

Cand am aflat de concurs eram plecat in concediu, dar ziua de 19 concidea tocmai cu ultima zi acolo unde eram, asa ca ma pregatisem deja sufleteste si nu numai, ca de indata ce se anunta coordonatele, stiind promisiunea ca sunt prin toata tara imprastiate, speram ca sa fie ceva cat de cat aproape de locul unde eram.
Din pacate n-a fost chiar asa. Ma asteptasem ca pe 19 dimineata, sau macar la pranz (12:00pm) sa se publice. Nimic. Intre timp sunt absorbit de alte probleme urgente si nu ma mai gandesc la asta.
Amicul meu imi trimite niste coordonate pentru o geocutie pe dealul Feleacului, drept consolare. Am cautat-o chiar a doua zi, am gasit locul, dar nu si cutia. De fapt nici nu stiam ce sa caut, nu aveam nici o informatie, nimic.

Zilele urmatoare mai intru pe forum si vad postarule lui raddu. Cu intarziere au aparut descrierile si pozele aferente, si cateva corectii, pentru ca niste coordonate erau gresite.
In primul weekend care vine si avem timp, ne gandim (eu, viperasp, scorpiuta_76) sa organizam o mica expeditie, poate poate gasim si noi ceva. Se anuntasera doar doua gasiri parca si cam atat.

Pornim. Prima oprire, Lehliu. Vruummm pe autostrada soarelui pana acolo si mergem la drumul vechi, ne ghidam dupa harta si GPS si gasim usor marginea satucului. Din poze am recunoscut imediat bisericuta si ne oprim in apropiere. PRIZA a fost usor de gasit, era asezata chiar pe jos langa zid, intre niste tufe. Cateva momente am cautat imprejur un panou electric sau asa ceva, dupa cum se numea cutia, dar nu a avut nici o legatura.

Mai departe. Urmatoarea etapa a fost mai lunga. Adamclisi. E de mers ceva, pana la Cernavoda si de acolo inspre sud, prin zone aride si putin circulate ale Dobrogei.
Auzisem de mic despre Adamclisi si monumentul acela, vazusem poze prin carti, la scoala. Nu stiam cand voi ajunge pe acolo vreodata, dar iata ca acest concurs mi-a oferit ocazia.
Am vizitat monumentul si am cautat si cutia. Am trecut de vreo 2 ori chiar pe langa ea, m-am trezit cu ditamai spinul in calcai, erau numai tufe cu tzepi si crengi cazute din ele. Langa o tufa am gasit si un flyer ATVROM care parea sa fi fost lipid, dar nu a supravietuit multa vreme pe locul initial. Deci am luat si STEAUA LUI DAVID. Chiar nu m-am asteptat sa ajungem nici macar primii la vreo locatie, avand in vedere cat de tarziu am plecat noi in cautari fata de cand s-a anuntat startul (intarziat). Dar iata ca aveam noroc.

Dobrogea chiar are drumuri bune, in jumatatea de nord Oricum, traversand de la sud la nord, n-am dat de absolut nici o urma a lucrarilor la autostrada soarelui (probil pentru ca in continuare ... nu exista ...). Urmatoarea cutie era in muntii Macin. O zona interesanta, dar pacat ca era deja noapte cand am ajuns noi pe acolo.
In apropierea culmilor unde parea sa fie ascunsa cutia era un teren maricel ingradit si luminat. Am inceput sa urcam cu lanternele in maini printre scaieti (aoleu, cat mi-a luat sa curat ciorapii si adidasii de ei). Dinspre terenul ingradit se aud pocnituri. Trageau cu pusca oare? (sper ca nu spre noi).
Sus pe culme cautam in zadar o gramada, GPS-ul avea semnal cam slabut, si pe intuneric bezna aproape ca am cazut pe coasta abrupta. Deja se ingrosa gluma cu impuscaturile si tot nu gaseam nimic. Una din lanterne a ramas fara curent, si mergeam pe acolo ca niste bezmetici in intuneric. Eram pe punctul de a renunta.
O gaura mai mare imi atrage atentia, si parca imi seamana, asa, vag, cu ce era in poze (desi pozele de aici erau cam slabe, facute la amurg). Ochesc cam singura tufa din vale, si intr-adevar, acolo era. Asa ca punem si STEAG la activ. Tot primii. (wow).
La intoarcere aproape ca alergam in jos pe deal, cu minim de lanterne.

Acu incotro ? Dunarea e trecuta doar in 2 locuri de sosea. Mergem la Braila, in cel mai rau caz, prindem bacul dimineata. Dar din fericire n-a fost cazul, mergea si noaptea, doar sa se adune suficiente masini. Dupa vreo ora am traversat si lasam fluviul in urma.
Sosea intinsa pana la BEC unde ajungem repejor. Locul era asa de clar indicat ca problema cea mai mare a fost doar de bagat mana in crapatura Si aici am ajuns primii. Wow! Super!

La intoarcere GPS-ul imi tot facea figuri si sarea zeci de km in toate directiile, apoi pierdea cu totul pozitia. :-??
Pe drum am facut si o pauza, deh, era tarziu, iar a doua zi dimineata am ajuns inapoi acasa, cu 4 taloane in buzunar

[petre]

Eu am urcat pe traseul de vara. Chiar dupa ce se bifurca drumurile(cel de vara cu cel de iarna), dupa ce am trecut paraul am dat de o portiune in care marcajele lipseau. Pe drumul de iarna lipseau cu desavarsire. Am ajuns fara probleme pana in locul unde drumul se ramifica(pana acolo era un drum forestier), am dat de un indicator care imi arata ca terbuie sa merg la dreapta spre stana din piciorul iezerului, insa m-am pierdut pe poteca aceea(nu prea se mai poate numi poteca) si a trebuit sa ma intorc inapoi. Pe drumul forestier era iarba mare si se vedea ca nu a mai trecut nimeni cam de mult. Am atasat si o harta pe care am marcat traseele pe care am mers si locurile pana unde am putut sa urc cu motocicleta.
La indiciu nu am avut probleme cu coordonatele (care au fost bune), ci mai de graba cu GPS-ul deoarece se actualiza foarte greu. Si pana se actualiza treceam tot timpul de locul unde era ascunsa cutia. Pietrele semanau toate intre ele asa ca nu ma ajutau prea mult nici pozele. Am fost putin debusolat de indicii, pentru ca in ele scria ca trebuie sa cobor in partea dreapta, iar eu credeam ca estre partea dreapta cum urci pe drum nu cand te intorci(ma asteptam sa fie pe panta dinspre refugiu).
Crezi ca o sa refaca drumul vreodata? Drumul de iarna parea lasat in paragina cam de mult timp.

Drumul s-a reparat deja !!!! S-a urcat cu un papuc 4x4 acum 2 saptamani!Traseul de vara era mai scurt cu o ora. Noi nam urcat pe drumul de pe portareasa care era rupt la tine si atunci indiciul iti venea pe partea dreapta caci asa se putea urca cu atveul.Pe poteca e aproape imposibil de urcat cu atveul datorita copacilor cazuti si pantelor abrupte.

[andrixnet]

In aceeasi seara am dat repede o fuga si langa Bucuresti. Stiam ca deja raddu le-a gasit, dar nu puteam sa le lasam asa. Trebuia sa le vizitez. Ce naiba, raddu era din Brasov, si astea erau practic in gradina mea! .

Prima tinta, Arges. Am venit pe drumul de Giurgiu si asa am intrat printre satuce. Plouase recent asa ca am zis sa nu incercam drumul de pe malul raului. Venind dinspre ceva sat, am trecut prin cu totul alte locuri decat a povestit raddu, in cele din urma am ajuns in mijlocul unui mare camp, de unde nu mai era practicabil si am luat-o pe jos. Iarasi semnal slab, ajung la drumul de pe mal, chiar la intersectia cu tufa. Dar mie imi arata inca vreo 10m mai in fata. Merg pana acolo, apoi ma intorc (nu semana cu pozele). Nu e pe malul raului, dar cu ajutorul pozelor tufa nu si-a pastrat secretul (adica CEAS) prea multa vreme

Era deja pe inserat. O tulim repede pana la centura si apoi spre Chitila/Targoviste. Din descrierile lui raddu, nu era prea incurajator. Adica se prefigura cam neplacut.
Asa a si fost. Am gasit borna usor, dar apoi cautarile au fost ... yuck... Gunoaie, parfum de fecale, masinile care treceau in tromba pe langa... Era noapte, asa ca numai la lumina lanternelor am putut sa cautam. Dupa ce ne-am plimbat in lung si in lat, incercand printre tufe intr-o parte sau alta, in cele din urma am gasit-o. In mod clar, TRIDENT a fost cea mai neplacuta cutie dintre toate. Mai tarziu, am gasit inca un candidat la acest titlu ...

Acu, valul I s-a incheiat. Ma asez cuminte la putintica odihna binemeritata si astept cu nerabdare valul urmator. De data asta sper ca informatiile sa fie postate mai prompt, incat sa putem pleca imediat.

[andrixnet]

Sa adaug si cateva poze, dintre cele inca nepublicate
PRIZA :

STEAUA LUI DAVID :

STEAG : (in drum spre)

Cu bacul peste Dunare :

[ATVBucovina]

Desi nu am avut posibilitati sa particip la editia asta, am urmarit si eu povestile despre acest concurs/cautare. Este foarte intereseant si ceea ce ma mira este faptul ca nu s-au imbulzit asa multi.Probabil la anu cand va fi promovat cum se cuvine (mai bine ca acest an), va fi "cannon ball run"-ul mai aventuros. Oricum felicitari !

[raddu]

Noi nam urcat pe drumul de pe portareasa care era rupt la tine si atunci indiciul iti venea pe partea dreapta caci asa se putea urca cu atveul.Pe poteca e aproape imposibil de urcat cu atveul datorita copacilor cazuti si pantelor abrupte.

Da' voi pe unde ati urcat? De la Epertfoto am inteles ca tot prin stanga lacului. Mai e vre-un drum accesibil cu ATV-ul de care eu nu stiu? Poate puteam sa urc de la inceput cu motocicleta si nu mai trebuia sa o iau pe jos.

This post has been edited by raddu: 29 October 2008 - 01:01 PM

[petre]

Noi nam urcat pe drumul de pe portareasa care era rupt la tine si atunci indiciul iti venea pe partea dreapta caci asa se putea urca cu atveul.Pe poteca e aproape imposibil de urcat cu atveul datorita copacilor cazuti si pantelor abrupte.

Da' voi pe unde ati urcat? De la Epertfoto am inteles ca tot prin stanga lacului. Mai e vre-un drum accesibil cu ATV-ul de care eu nu stiu? Poate puteam sa urc de la inceput cu motocicleta si nu mai trebuia sa o iau pe jos.

Noi am trecut barajul si am urcat prin stanga lacului , drumuri erau multe , pentru motor cel putin .....gramada , acolo se oraganizeaza si concursuri enduro pentru toate clasele , dar tre sa cunosti zona!

[andrixnet]

In vinerea valului II am asteptat cu nerabdare sa se afiseze coordonatele.

Din fericire, de data asta s-au postat in timp util, asa ca imediat ce am iesit de la birou, am pornit-o intins in cautari.
In apropiere de Bucuresti erau doua, destul de aproape, dar nu foarte .
Soseaua cum iesi din Bucuresti, spre Giurgiu e execrabila. Cel putin atata vreme cat esti inca in Ilfov... Trecand de Adunatii Copaceni, la un moment dat, soseaua se largeste si devine brusc o sosea superba. (si care o tine tot asa pana la Giurgiu). Dupa coordonate, undeva pe la Calugareni, trebuie s-o iau la dreapta. Cum intru pe drumul secundar, la putina vreme, acesta devine un dezastru. Trec prin cateva sate si ajung aproape de punct, la vreo 1.5km. Pare sa fie la stanga mea, dincolo de Neajlov si dincolo de o padure. Cel mai aproape pare sa fie un drumeag de pamant care incepe chiar din sat. Dar imediat ce ajunge la Neajlov e clar ca nu e chiar asa. Vad niste sateni care traverseaza raul printr-un "vad", dar le cam ajungea apa aproape pana la brau! Nu merge. Dupa sat mai e un drum, tre sa-l vedem si pe ala mai intai.
Ma intorc, trec prin sat si ajung la urmatorul drum. De data asta am noroc. Drumul e de pamant, in buna stare si e si un mare pod peste Neajlov. Ceva mai incolo trec pe langa niste case (sau stana?) unde tre sa o cotesc la stanga. Drumul e o vreme foarte valurit, apoi trecand pe langa un lan de floarea soarelui, e excelent.
Ajung langa punctul CLEPSIDRA. Foisorul il zaresc imediat. Ma invart nitel si decid sa inspectez privelistea. Ma sui in foisor Oare chiar atatia hoti au pe acolo? Cobor si caut pe langa foisor. Cutia am gasit-o destul de usor, ascunzisul e bine ales . Imi notez coordonatele (fac o poza placutei), semnez si o pun la loc.

La intoarcere, in vreo doua randuri cate un grup de potarnichi traverseaza in fuga prin fata mea atat de repede ca n-apuc sa le pozez.
Din sat nu ma intorc la soseaua de Giurgiu, ci continui, sa vad unde duce. Ar trebui sa ajunga in drumul de Alexandria, ceva mai incolo. Dupa inca un sat, drumul se imbunatateste, apoi traverseaza raul pe un podet improvizat. Inca un sat si ajung la sosea si inapoi catre Bucuresti.

O iau pe centura pana in Chitila si continui spre urmatorul punct, pe drumul de Targoviste. Zona e intinsa si plata. Urmatorul punct e mult mai aproape de sosea, undeva mai spre Targoviste decat mai spre Bucuresti. Deja soarele incepe sa coboare. Ajung la o intersectie, tre sa fac stanga. Dupa cateva sute de metri se desprinde iarasi un drum de pamant care ma duce pana la liziera padurii. Locul e plin de balarii uscate, dar pare destul de umblat. Copacul l-am zarit mediat si in spatele lui, pe sub frunze (care nu erau deloc atat de dese), cutia DOLAR sta pur si simplu aruncata pe pamant si expusa. Peste urzici insa n-am dat. :-?? Imi fac datoria si ma intorc. Langa drum, pe partea cealalta, era un ogor proaspat arat si ma plimb nitel pe acolo si fac cateva poze in lumina apusului. Brusc apare de undeva un "bagator de seama", cica e paznic la pamanturile alea, intai a crezut ca am venit sa fur, apoi ca sunt fiul patronului venit in inspectie. Cica erau pamanturile unor nume "mari" (nu spun cine), pe care le avea in grija acel taran cu familia lui si cultivau legume pe el.
Ma intorc la Bucuresti cu coordonatele de la urmatorul val in mana.

Cum ajung acasa, le introduc, imi marchez toate punctele si vad ca pe forum s-au postat deja si poze si descrieri la restul de cutii. Foarte bine:)

Cum de la valul II incolo, coordonatele urmatoarei etape sunt in cutii, era chiar necesar sa se posteze deja toate informatiile.

[andrixnet]

In aceeasi seara, cum scapa si viperasp, pornim dupa cea mai apropiata cutie din valul III. Cursa se incinge.
SMILEY este langa Predeal, practic curtea din spate a lui raddu din Brasov. E cea mai apropiata de Bucuresti, oricum.
E tarziu, asa ca ne oprim pe drum sa continuam a doua zi. Punctul e undeva in apropiere de cabana Clabucet (parca asa ii zice). Din Predeal urca un drum intr-o stare exerabila pentru luxoasele vile si pensiuni ce s-au construit pe acolo, de zici ca-s ciupercile de dupa ploaie. Sus la cabana, de fapt nu e la cabana. Trecem pe langa camping si ajungem langa o alta cabana mai mica, in apropiere. Cativa caini se tin pe langa noi. Viperasp e mereu ingrijorat cand vede caini pe care nu-i cunoaste, dar astia chiar sunt prietenosi. Unde-i ursu, e ursu sau nu e ursu? O vreme doi caini, apoi unul singur, am aflat mai tarziu ca erau de ai cabanei, s-au tinut pe langa noi aproape tot drumul. Daca era sa fie un urs pe aproape, cred ca ne-ar fi dat de stire din timp. Dar n-am intalnit nici picior de urs!
Drumul pe care am luat-o era plin de urme de ATV-uri, asa ca am zis ca e cel bun. Desi am vrut s-o iau cat mai in linie dreapta, ceilalti au insistat. In cele din urma am facut un ocol in semicerc pe o costisa, de pe coama careia se vedea la un moment dat tot masivul Postavaru, apoi cobora abrupt pana intr-o vale. Odata ajunsi in vale, incep sa se cam incurce lucrurile, pt. ca semnalul GPS e foarte slab, si in vale si sub copaci. Indicatiile stanga-dreapta din descriere si-au pierdut valabilitatea si au semanat doar confuzie. In cele din urma, scorpiutza a dat peste comoara
Eram primii
Am estimat ca sunt putine sanse sa mai aibe cineva coordonatele din valul IV, am banuit ca poate raddu va lua o cutie din valul II si va veni la SMILEY dupa aceea.

Acum aveam coordonatele la etapa urmatoare, si cu descrierile deja scoase de pe web, INAINTE !!!
Drumul de intoarcere nu l-am facut pe acelasi traseu. Am luat un drum marcat ... cu un smiley, si care ne-a adus direct langa cabana unde ne oprisem la plecare.

Din valul urmator, unul era in Dobrogea (departe rau), unul era aproape, langa Campulung, dar sus pe munte si altul era intr-o vale langa Baia de Fier.
Evident, am ales cel mai apropiat punct si am intins-o spre Campulung.

This post has been edited by andrixnet: 05 November 2008 - 01:16 PM

[andrixnet]

SEMILUNA din valul IV, dupa coordonate, arata cel mai groaznic de greu accesibil de pana acuma. Sus in varful muntelui Iezerul Mare.
Pana la Campulung drumu a fost usor si traseul e chiar foarte frumos, dar din oras spre nord, intram intai pe o strada "bombardata" urmata de un drum si mai dezastruos prin niste suburbii sau un satuc. Abia de la poalele barajului (lacul Rausor) incepe un drum tehnic de beton care e mai bun. Barajul e din aglomerare de roca, dar nu mai putin impunator! Dupa cateva momente petrecute pe baraj, admirand peisajul, ne continuam drumul, pe partea estica a lacului, spre cabana Voinea, de unde parea sa fie cel mai apropiat drum de acces. Imediat dupa baraj e o mare groapa lipsa din munte, de unde se vede clar cum s-a luat roca ce a fost folosita la constructia lui.
Aproape de coada lacului vedem pe lac cativa cu caiacele, probabil la antrenamente.
Trecem pe langa cabana, ne uitam, dar nu gasim de inchiriat nici un ATV
Mai departe de cabama sunt o gramada de corturi imprastiate pe o parte sau alta a vaii, si drumul o ia in lungul raului. Ceva mai incolo incepe o portiune cu mult noroi si suntem nevoiti sa ne oprim. Atat. De aici incolo, pe jos.
Venind deja de dimineata de la Predeal, ajunsesem aici pe la pranz. Ne echipam si incercam. Mergem putin pe jos si ajungem la un indicator, care ne spune marcajele : traseul de vara : 4 ore, traseul de iarna : 6 ore. E vara. Evident, alegem traseul de vara. Raul era amenajat cu mici barajele din loc in loc, dar aici era larg si liber. Tocmai primea un afluent dinspre vest. Pe aici trebuia s-o luam. Traversam raul (brrrrrr) si continuam. Mergem inca nu foarte mult, iarasi trebuie sa traversam raul, de mai multe ori. Pana la urma, cu multa dificultate, ajungem la o confluenta si drumul arata spre nord vest, pe o vale salbatica, unde poteca abia daca se putea distinge, copaci cazuti, bolovani, hatis. Ici colo cate un marcaj greu de recunoscut. In cele din urma, negasind marcajul urmator, si vazand in ce hal e poteca, facem cale intoarsa. Daca asta e traseul mai dificil, si accesibil doar vara, chiar daca e mai lung, traseul de iarna ar trebui sa fie mult mai usor accesibil.
Cu aceleasi greutati ne intoarcem pana la raul principal si il traversam la loc. O luam inainte o vreme, pana iarasi ajungem la un loc unde ... trebuia traversat raul. Deja devine stresant (si nu numai) acest fapt. In timp ce ne gandeam cum sa procedam si oare cate astfel de traversari mai sunt, vine un grup din amonte.
Intram in vorba cu ei. Ne spun ca peste aproximativ un kilometru, drumul e rupt de ape, un barajel e zob, si ca de acolo incolo e foarte greu accesibil mai departe.
Noi ne asezam si refacem socotelile. Nu-i a buna.
E si tarziu, deja trecuse de ora 3. Noi nu eram echipati pentru o excursie de durata si devenea clar ca in aceeasi zi nu mai puteam sa urcam si sa si coboram. Iar de coborat pe intuneric nici nu se punea problema.

Avand in vedere ca cunosteam in oarecare masura regiunea, hotaram sa renuntam la asta (mult prea dificil) si sa ne incercam norocul la Baia de Fier.
Ne intoarcem pana unde am lasat masina si o pornim indarat.
De la Campulung la Pitesti drumul e jalnic. Nu calitatea asfaltului ci pur si simplu pentru ca e practic localitate lipita de localitate incontinuu.
Valcea, se face seara.
Ajungem la Baia de Fier, noaptea, intram pe vale, ghidati de GPS, si continuam pe drumul forestier inainte, vreo 5km. Drumul nu e dificil.
Ajungem pana practic langa coordonate si ne oprim acolo. E frig, e noapte, e tarziu. E vremea sa dormim, cautarile pot sa astepte pana dimineata.

Suntem langa ROMB. Dimineata recunoastem cu usurinta casuta alba despre care pomenea descrierea. Uf, iarasi un rau de traversat. brrrrr.
Comoara pare sa fie de partea cealalta a raului. Ne apucam de cautat. E clar ca GPS-ul nu poate sa fi fost extrem de precis aici, si pe noi ne plimba vreo 20 de metri in sus, ba in jos, pe rau. Nu gasim nici un indiciu in plus lipit pe undeva. Dincolo de rau, e un mare grohotis, plin cu o sumedenie de bolovani rostogoliti prin albia raului. Unii acoperiti partial de vegetatie, si desigur, bolovani sub bolovani. Plin de grote si sute de posibile ascunzisuri. Pe versantul muntelui se vede o poteca destul de bine circulata si o jumatate de sticla de plastic taiata in forma de palnie, ca sa capteze un mic paraias care se scurge pe coasta muntelui. Aici sigur umbla des lume. Se vad si urme de vaci, deci sateni. Dupa ce am inaintat ceva in zi, pe drum incep sa circule masini, destul de multe, si nu doar localnici, dupa numere.
Noi continuam sa rascolim printre bolovani. Cu ajutorul pozelor, cred ca am identificat locul unde ar fi trebuit sa fie ascunsa comoara, in spatele unui copac cu o creanga aproape orizontala. Am facut si eu o poza aproape identica cu cea postata ca si indiciu, ca sa verific ca intr-adevar acea imagine a fost luata in locul acela.

In cele din urma, cu inima grea, ajungem la concluzia, singura posibila, ca cutia nu mai exista acolo. Am rascolit tot ce se putea rascoli, am identificat cu foarte mare precizie locul din poze, in jurul acelui loc nu era nimic. Am socotit ca totusi nu putea sa fi fost ingropata sub mai multe straturi de bolovani, in primul rand pentru ca ar fi fost nevoie de o uriasa munca ca sa-i dezgropi si sa-i dai la o parte. Considerand si poteca de dincolo de rau si cat de circulat e drumul in timpul zilei, foarte probabil ca cutia a fost furata la putin timp dupa ce a fost plantata. Poate ca cei care au plantat-o au fost vazuti si altii s-au dus sa vada ce e acolo, sau indiciile puse pe pietre au dat de gol cutia prea usor. Oricum, cine a luat-o, nu s-a sinchisit de rugamintea ce era scrisa pe hartia din interior.

Infranti, a doua oara, ne oprim sa mancam (micul dejun asteptase in urma cautarilor si deja isi cerea cu prisosinta drepturile).
Discutam ce e de facut. Cutia din Dobrogea ajungem la concluzia trebuie sa fie mult mai usoara, principalul sau atu fiind marea departare la care se afla.
Hai sa mai incercam odata la Iezer. Am fost deja odata acolo, si socotim ca totusi, se poate accesa mai usor motorizat, poate chiar pana la podul rupt.
Pornim din nou spre Campulung. Aproape de Campulung, vedem cerul mai intunecat spre nord. Cu inima stransa, continuam, dar dupa ce trecem de baraj, e foarte clar. Nu e doar o ploicica trecatoare, ci o ploaie de durata, iar norii nu dau semne sa se imprastie prea curand. Nici o sansa. E si tarziu, chiar cu riscul de a ramane la adapostul de sus, peste noapte, slabe sanse, pentru ca ploaia umfla raurile si facea si mai greu practicabile majoritatea traversarilor.
Drumul pana aici a fost inutil. Am pierdut vremea. Iezerul ne-a infrant a doua oara.

In urma esecului de la ROMB, mai intervine o incertitudine... Oare coordonatele sunt bune ? Desi acolo am identificat cu descrierea si pozele foarte bine locul, semnul de intrebare planeaza suspicios.
O alta cutie din valul III e destul de aproape. Asa ca o pornim intins spre Pitesti, Curtea de Arges si in sus.

De ceva vreme ma inscrisesem si eu pe geocaching.com (probabil ca locul de unde s-au inspirat creatorii concursului) si mi-am notat in PALM majoritatea cutiilor din Romania de la acea data. Pe traseu, exista inca o cutie, pe malul lacului Vidraru, chiar langa sosea. Era langa o parcare. Am gasit-o fara prea mare dificultate.

Mai departe, urcam in continuare, pe portiunea argeseana a Transfagarasanului, sosea intr-o stare absolut execrabila, comparativ cu cea de pe versantul nordic al muntilor, care e in stare excelenta.
Traversam tunelul si ne oprim imediat in parcare. CASA pare sa fie foarte aproape de iesirea tunelului, prin grohotis.
Se insera, lumina se imputina din ce in ce. Asa ca in ciuda foamei care ne chinuia deja de ceva vreme, ne grabim sa urcam pe coasta muntelui, sa identificam locul.
Coordonatele ne-au adus intr-un loc printre bolovani, dar nimic in jur nu semana nici pe departe cu descrierea. Aveam lanterne, deja incepe sa fie necesar sa ne folosim de ele, dar nici un folos. Descrierea nu parea sa se aplice nicaieri, iar asemanarile folosite pareau a fi mai mult rodul imaginatiei decat vreo legatura cu realitatea.
Am cutreierat o gramada in apropierea coordonatelor, fara nici un rezultat. Multi bolovani pareau prea bine infipti, in timp ce altii erau plin de mici caverne pe la baza, sau se miscau cu usurinta, in ciuda dimensiunii.
Hotarasc ca descrierea nu e de nici un folos, si ne concentram pe poze. Doar una e utila, insa nu seamana cu nimic. Ne intiparim bine in minte poza, si ne imprastiem. Era un bolovan mare, fotografia de jos in sus. Eu merg putin spre vest, si cobor, sa verific mai multi bolovani, pana dau de unul la marginea unui mic platou, care parea sa semene destul de bine cu poza, daca-l priveai din unghiul corect. Incep sa cercetez la baza lui si descopar ca era inconjurat pe o latura de mici cavitati. Bagand lanterna intr-una din ele, vad ceva alb. In spatele unui bulgare mare de paman pus acolo in mod evident de mana omului, se afla cutia mult cautata.
Am gasit!!! Ceilalti doi se grabesc sa se adune in jurul meu. GPS-ul imi arata vreo 50m distanta, avand semnal foarte bun. :-??
Dar nu asta conteaza. Verificam coordonatele din cutie, dar sunt corecte!

Ne intoarcem si halim ceva, iar apoi o pornim inapoi spre casa.

[andrixnet]

Pasul urmator a fost urmarea evaluarii pe care deja o discutasem. Hai sa mergem la TRIUNGHI (stiam ca deja fusese gasit), ca sa aflam coordonatele finale. Asa ca am pornit intins spre Cernavoda, apoi am taiat Dobrogea in diagonala, ca sa ajungem la Babadag. Prima parte dincolo de Cernavoda a fost pe drumuri secundare surprinzator de bune (fata de alte regiuni ale tarii). Am trecut prin campuri de floarea soarelui, am trecut printre campuri in flacari, pana s-a terminat norocul si drumul bun. Ultima bucata inainte de soseaua de Constanta era doar din pietris ) Dar tot a fost bine, ca am taiat direct un ocol destul de mare (si aglomeratie).
Ultima parte inainte de Babadag trece prin paduri dese, apoi drumul o ia brusc spre dreapta. Dincolo de oras, trebuie sa ajungem la satul Enisala si dincolo de el e un deal. O ramasita de munte, din care a ramas un ciot de stanci. Trecand prin sat, deja amurg, intrebam niste localnici despre drumul spre cetate. Da, cutia este categoric in cetate. Straniu si amplasamentul acestei cetati si prezenta ei aici. De fapt toata Dobrogea este plina de ciudatenii. Soseaua iese din sat si ocoleste dealul pe la nord, dar nu pe acolo trebuie mers. Este un drum de pamant prin sat care o ia spre deal, peste ogoare si ajunge pe coama chiar langa cetate si duce pana la poalele ei. Nedorind sa mai am dificultati cu mersul inapoi, opresc putin mai departe, unde si este loc de manevra si pornim pe jos.
Portile sunt deschise, de fapt lipsesc. Ne intampina in tacere. Mai incolo e o zona cu niste schele, probabil o lucrare de reconstructie abandonata. Odata intrati, te impiedici de de triunghi, nu alta ) Am vazut un multe locuri astfel de obiecte, dar nu i-am aflat niciodata semnificatia concreta. Zidul nordic e spart pe alocuri. Cu ajutorul descrierii gasesc incaperea cu gaurile din zid si cutia e la locul ei. In carnetel se semnase mai multa lume decat anuntasera pe site, si nu ne dam seama cine este cine, pentru ca nu au folosit id-urile.

In sfarsit avem in mana coordonatele finale. Le notez si descopar ca se afla langa Ranca. O statiune alpina mai sus de Novaci, urmatoarea localitate spre vest de la Baia de Fier... Pffff, ce aproape am fost! Am mai fost la Ranca, stiam cate ceva din locuri. Desi am zis altfel, atunci, pe forum , nu ne-am speriat in asa hal de "creierii muntilor" cum au zis alti participanti. Mai dificil mi s-a parut cutia de la Iezer ca accesibilitate.

Problema e alta acuma... Cum ajungem acolo, ca e ditamai distanta inapoi de la Babadag. Dimineata ne-a prins pe centura Bucurestiului, golind basicile si umpland rezervorul ) apoi continuand intins spre Valcea.
Ajungem pe la sfarsitul diminetii la Novaci si urcam direct. Soseaua e asfaltata pana aproape sus, dincolo de releu, dupa care insa urmeaza un drum prost de pamant si pietris. Fata de soseaua care urca pana la releu, Transfagarasanul pare o joaca de copii si o plimbare. Drumul e abrupt si curbele sunt stranse. In statiune se construiesc vile intr-un ritm draconic, desi abia daca exista locsor unde sa poti construi. Dincolo de statiune, ajungi la poalele muntelui Papusa (unul din varfurile numite astfel se afla aici). Acolo este si un izvor si o cruce.
Ne oprim acolo si ne echipam. Intre timp apare un IMS bej cu embleme "Retromobil" condus de un tip de vreo 50 de ani impreuna cu consoarta. Se opresc si ei la izvor. Intram in vorba si pe urma ii rugam sa ne ia si pe noi o parte din drum, ei urmau sa traverseze muntii pana la Obarsia Lotrului, fara sa se intoarca. Desigur, nici o problema. Aruncam in spate bagajele si pornim. Intai o ia dintr-un motiv necunoscut spre est sa inconjoare masivul, dar se lamureste ca nu e pe calea cea buna. Cand s-o luam inapoi, masina nu mai vrea sa porneasca. Desfacem capota, se uita, cerceteaza, desface o bujie, apoi pompa de benzina. Cauza ? Nu ajungea benzina in motor! Atentie, motorul era original. Pana la urma s-a lamurit. Cand a pus benzina ultima data, a lasat un angajat de la benzinarie sa bage si acela nu stia ca nu trebuia sa stropeasca cu benzina incat sa se infunde niste canale de langa gatul rezervorului, folosite ca sa-si ia aer si din cauza presiunii scazute din rezervor, pompa nu mai tragea. Dar in fine, s-a rezolvat. Mergem si trecem de Papusa, cu masina adeseori mergand practic pe buza prapastiei (o senzatie deloc placuta). In cele din urma, in dreptul trecatorii Urdele, scorpiutza insista sa coboram (ii e frica). Multumim pentru ajutor si continuam pe jos. Dupa pasul Urdele, drumul coboara cu cateva serpentine intr-o mica vale (abia daca coboara sub 2000 altitudine) si face un larg ocol. Noi am taiat serpentinele pe cat posibil si am mers o vreme pe drumul marcat catre Parangu Mare parca, dupa care l-am parasit si am reajuns la drum. Acest insa o luat mult spre est, ocolind cativa km de-a lungul unei culmi foarte alungite. Bazandu-ma pe harta, am decis sa taiem de-a dreptul spre nord, urcand panta mai abrupta, dar acoperita cu iarba, in locul drumului plin de pietre colturoase.
A fost mai dificil, dar am castgat mult timp. viperasp mereu se plangea "mai e mult de urcat"! scorpiutza zburda ca o caprita. Eu faceam din cand in cand cate o mica pauza. Ajunsi pe culme, hait! Oi! Viperasp ne zoreste sa ne tinem cat mai departe de ele. Ii e frica de caini. Ne tinem destul de departe pentru linistea lui si continuam. Coboram usor, un drum se desparte spre dreapta, dar nu e ala. Incepem sa vedem gramezile de piatra pe pajisti, similare cu cele pe care am vazut in poze ca trebuia sa fie semnul. Dar nici una nu are semnul. Drumul mai face niste serpentine, dar iarasi o taiem de-a dreptul, cu toata impotrivirea fricii de oi. Ne apropiem vajnic de punct. Deja au trecut multe ore...
Tocmai in zona unde trebuia sa fie punctul, efectiv, erau ... niste oi. O turma. Nimeni nu are curajul sa se apropie sa verifice locul. Sunt putin dezorientat, viperasp e foarte obosit. Ne si certam. Scotocim in jur pe o mica culme langa drum, dar nimic. Vedem culmea ce se ridica la est de locul unde trebuia sa fie punctul. Acolo trebuie sa fie! Dar e deja tarziu, si hotaram ca e mai intelept sa ne intoarcem. Suntem obositi, avem inca drum luuuung pana inapoi la Ranca, ora e tarzie, echipament sa inoptam sus nu aveam, asa ca RETRAGEREA!
De pe urmatoarea culme o luam pe unde am venit, ca sa scurtam cel putin 3km dintr-un cot foarte prelung al drumului. Pe la jumatatea coborasului incepe sa picure. Usor doar. O turma de oi pare sa coboare muntele spre est si ameninta sa ne taie calea de retragere, asa ca ne grabim cu toata forta. Din fericire coboram pana la drum inainte sa ajunga ele sa ne blocheze drumul. Apoi urmeaza o urcare de data asta foarte obositoare, peste pasul Urdele, dupa care urmeaza Papusa. Deja mergem la pas lent cu multe pauze. Oboseala e mare. Intr-un tarziu ajungem la izvorul de la poalele Papusei. Fiind presati si de timp si de servici, coboram muntele si ne ducem doua vai mai incolo si dormim pe valea Oltetului, apoi ne intoarcem.